Luna

de Margarete Schebesch

Frumoasă este liniștea, ce ți-a căzut pe pleoape,
Și-un vânt
Prin păr îți fuge blând,
Și simți o umbră caldă lângă tine,
Și luna parcă vine
Mai aproape, da, tot mai aproape!

Acum ea te-a ajuns.
E albă, luminoasă,
Și râde senzual
Fiindcă un val
Îți fură lin nisipul
În care te-ai ascuns.

Ea cade-n apă lângă tine,
Brațele tari spre ea le-întinzi,
Și-ntr-un sălbatic joc
Ca pe-o mireasă o cuprinzi.
Din valuri vii se-nalță-un foc
Cu flăcări roșii, de rubine...

Acum, încet
Pleoapele ude le ridici
Și vezi,
Poate cu mult regret,
Sau poate nici nu poți să crezi,
Că ea nu se mai află-aici!

E prea departe-acolo sus
Cea care-n visul tău de plajă
Prin marea dragoste te poartă,
Și sfâșiată-i dulcea vrajă,
Că ochii săi aceia nu-s --
E luna doar, materie moartă!