Tristeţe

de Margarete Schebesch

Din tine doar o urmă a rămas
Şi marea nu-ndrăzneşte să o şteargă.
Din sinea mea aud şoptind un glas:
"Ţi-am spus demult că-n lume o să meargă..."

Te-ai dus împodobit cu flori,
Cu pînzele umflate larg de vreme.
Păşeşti tăcut. Un vis, un gînd, un nor
Mi-a mai rămas, şi-un cîntec care geme.

O aşteptare lungă cît o viaţă,
Un cap pletos, pierdut de mult în zare...
Rămîne-o urmă mută lîngă mare,
Şi-un soare blînd vesteşte-o dimineaţă.

Dar sînt urmele paşilor tăi în nisip!